Cine a inventat rozariu? De unde provin rugăciunile de astăzi ale Rozariului? Răspândirea rozariului poate fi probabil urmărită până la cruciade și la întoarcerea cavalerilor din Orientul Mijlociu în secolul al XI-lea. Locuitorii Palestinei din acea vreme (în principal musulmani) erau renumiți pentru rugăciunile lor ritmice și repetitive, măsurate cu ajutorul unui șir cu mărgele.
Coardele de rugăciune au existat și în alte religii, de exemplu în budism și hinduism. Structura și numărul de mărgele ale acelor cordoane erau foarte asemănătoare cu cele ale rozariilor de astăzi. Cavalerii creștini, fiind inspirați de simplitatea și universalitatea cordoanelor de rugăciune în toate straturile sociale ale unei anumite religii, au preluat această idee. În plus, este posibil ca importanța crescândă a devoțiunii mariane în acea perioadă să fi fost influențată de faptul că rozariu a fost dedicată tocmai acestei figuri. Jakob Sprenger (Inchizitor), dominican, coautor al lucrării "Ciocanul asupra vrăjitoarelor" și fondator al primei confrerii a Rozariului din Köln, a adăugat Tatăl Nostru și Credința la sfârșitul fiecărei zecimi de Ave, recitate la fiecare dintre cele 15 mistere.
Așa a luat naștere rozariul, cunoscut sub numele de rozariul marian sau dominican. Astfel, însăși ideea de capelă a rozariului provine din Orientul Mijlociu, dar formarea rozariului în forma în care îl cunoaștem astăzi este o poveste complet diferită, dar asociată, de asemenea, cu cavaleria și cu omniprezentul cult al Mariei. Astfel, tradiția de a se ruga rozariul în sine este foarte lungă, dar de-a lungul multor decenii importanța sa nu a scăzut nici măcar puțin.