Pe lângă învățătura tipică a credincioșilor, administrarea ritualurilor și crearea de spații de dialog între creștini (și necreștini), Biserica Biserica Catolică susține multe legi de credință. Problemele teologice legate de știința însăși au fost parte integrantă a activităților Vaticanului de-a lungul anilor. Infailibilitatea papală a apărut aici ca urmare a ceea ce a fost rezultatul unor realizări practice de-a lungul anilor și continuă până în prezent.
Spis treści
Papa infailibil
Această dogmă a fost introdusă la primul Conciliu de la Vatican din 1870, dar a fost acceptată definitiv abia în 1881. De ce acest decalaj de unsprezece ani? După cum ați putea ghici, nu toți clericii aflați în cele mai înalte poziții din Biserică au dorit să accepte imediat un document atât de lipsit de ambiguitate precum dogma infailibilității papale.
Primele rezultate ale disputelor pe această temă au devenit evidente în 1871, când a fost excomunicat Johann Döllinger, un teolog din München, care promova ideile episcopale-sinodale în opoziție cu ideile ultramontane ale Bisericii din acea vreme. El a respins nu numai infailibilitatea papală, ci și imacularea Mariei, stabilită la acea vreme. Rezultatul a fost stabilirea unei noi doctrine, vechiul catolicism.
Ecouri ale problemelor din jurul dogmei titlului pot fi auzite și astăzi, iar ultimul dintre cazurile de mare anvergură în care a fost implicat a avut locație sub forma clericului Hans Küng, care a lucrat pentru a deschide discuția despre infailibilitate. Astfel, însuși Papa Ioan Paul al II-lea l-a îndepărtat de la catedra de teologie.
Când învățătura Papei este infailibilă?
Merită să precizăm că dogma infailibilității papale nu se aplică tuturor acțiunilor și opiniilor Papei, ci se referă doar la o gamă destul de restrânsă de chestiuni legate de Biserica însăși. Pentru a fi mai precis dar mai mult, problema se referă la credință și la morală, în timp ce nu mai are legătură cu problemele cotidiene.
Deși această dogmă rămâne constantă, ea nu ia prea des o formă vie. Interesant este faptul că este foarte greu de găsit studii concrete pe această temă printre inventarele și documentațiile teologice. Care este atunci ultima dintre cele mai importante și foarte semnificative declarații papale care poartă semnul infailibilității? Acestea sunt cuvintele conținute într-una dintre enciclicele în care Papa polonez a condamnat avortul și toate demersurile legate de acesta într-un mod sever și fără echivoc. Cercurile ecleziastice continuă să recurgă la aceste cuvinte din 1995, referindu-se la infailibilitatea Papei. De asemenea, este imposibil de omis contextul politic, mai ales în cadrul acțiunilor papale din acea perioadă (secolul al XIX-lea). Autoritățile celui de-al Doilea Reich se temeau, de exemplu, de influența puterii absolute a Vaticanului, care ar fi putut ajunge în Germania prin intermediul a numeroase structuri bisericești. După cum a arătat timpul, dogma infailibilității papale nu a avut consecințe atât de profunde și nici până în ziua de azi nu are legături atât de extinse cu politica, așa cum se temeau unii clerici și oameni aflați la putere.